Care este starea actuală în pomicultură, viticultură, culturi de câmp
Academia de Știinte Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisesti” prezintă starea de fapt la data de 12 februarie 2024, în pomicultură, viticultură, culturi de câmp.
Pomicultură
Temperatura în zonele pomicole (minimele zilei, înregistrate în adăpostul meteorologic la 2 m de la nivelul solului/maximele zilei anterioare) este prezentată în tabelul de mai jos, după cum urmează:
Stația meteorologică/locația Temperatura minimă (ºC) -Temperatura maximă (ºC)
- ICDP Pitești-Mărăcineni 5,8 – 15,3
- SCDP Băneasa 5,6 – 18,8
- SCDP Bistrița 3,2 – 17,1
- SCDP Constanța 12,0 – 19,3
- SCDCPN Dăbuleni 9,2 – 20,5
- SCDP Geoagiu 3,9 – 18,4
- SCDP Iași 6,8 – 16,4
- SCDH Târgu Jiu 7,5 – 15,5
- SCDP Voinești 5,5 – 16,0
Fenologie
– Începutul maturizării amenților la soiul de alun ‘Segorbe;
– Eliberare polen la soiurile de alun ‘Tonda di Biglini’ și ‘Tonda Gentile delle Langhe’;
– Începutul înfloririi pentru florile femele la unele soiuri de alun (‘Fertile de Coutard’, ‘Tonda di Biglini’, ‘Romavel’, ‘Nocchione’, ‘Tonda di Giffoni’, ‘Tonda Gentile Romana’, ‘Tonda Gentile delle Langhe’);
– Dezmugurire la specia soc.
Restul speciilor se află în perioada repausului relativ obligatoriu sau profund. În perioada repausului obligatoriu, care se instalează odată cu coborârea temperaturilor sub 0ºC, mugurii pomilor nu mai pot intra în activitate chiar dacă, condițiile de mediu (temperatura, radiația solară și umiditatea) sunt favorabile (peste pragul biologic al speciei).
Odată cu finalizarea perioadei de vegetație începe și acumularea necesarului de „ore de frig” (temperaturile orare cuprinse între 0 și 7ºC, au efect maxim), solicitat pentru parcurgerea repausului profund.
În zona Subcarpaților sudici și a Podișului Getic, s-au acumulat de la 1 noiembrie până în prezent, 1840 ore de frig între 0 și 7ºC și 1069 ore după modelul UTAH (0-10ºC).
Sursele de informare
Pentru datele meteo – ANM București și stația meteo a ICDP Pitești-Mărăcineni și pentru fenologie – ICDP Pitești-Mărăcineni, SCDP Băneasa, Bistrița, Constanța, Geoagiu, Iași, Voinești, SCDCPN Dăbuleni și SCDH Târgu Jiu.
Viticultură
Temperatura în zonele viticole (minima/maxima absolută):
- Podișul Transilvaniei (Podgoria Târnave +5,5/+20,30C)
II.Dealurile Moldovei (Podgoria Iași +6,00C/+16,2ºC;Podgoria Odobești +6,40C /+20,6ºC; Podgoria Dealul Bujorului +13,00C/+17,50C)
III. Dealurile Munteniei și Olteniei (Podgoria Dealu Mare/Centrul viticol Valea Călugărească +7,1ºC/+17,4ºC; Podgoria Stefanesti -6,7ºC/+15,8ºC)
IV.Crișana și Maramureș (Podgoria Miniș-Măderat +13,2ºC/+19,3ºC)
- Colinele Dobrogei (Podgoria Murfatlar +10,6 0C/+19,90C)
Precipitatii
- Podișul Transilvaniei (Podgoria Târnave 0 mm)
II.Dealurile Moldovei (Podgoria Iași 0 mm; Podgoria Odobești 0 mm;
Podgoria Dealul Bujorului 0 mm)
III. Dealurile Munteniei și Olteniei (Podgoria Dealu Mare/Centrul viticol Valea Călugărească 0 mm ; Podgoria Stefanesti 0 mm)
IV.Crișana și Maramureș (Podgoria Miniș-Măderat 0 mm)
- Colinele Dobrogei (Podgoria Murfatlar 0 mm )
Starea de vegetatie:
Sursele de informare: ICDVV Valea Călugărească, SCDVV Blaj, Bujoru, Iași, Miniș, Murfatlar, Odobești, INCDBH Stefănesti
Culturi de câmp
În cursul zilei curente precipitații s-au semnalat în zonele vestice și sud vestice ale țării.
Temperaturile maxime au fost cuprinse între 11⁰C în nord estul țării și 21⁰C în sud est.
Cea mai mare temperatură maximă s-a înregistrat la Slobozia (21,5°C), iar cea mai scăzută Dărăbani (11,2⁰C).
Temperaturile minime au înregistrat valori negative în depresiunile din estul Transilvaniei, în timp ce în sud estul țării și în sud vest pe suprafețe reduse, acestea nu au coborât sub 10⁰C.
Cea mai scăzută minimă s-a înregistrat la Toplița (-1,8⁰C), iar cea mai mare minimă s-a înregistrat la Călărași (15,3°C).
Surse: (http://www.meteoromania.ro/anm2/ , https://www.ventusky.com,https://enten.ro/ , ARC™ FARM INTELLIGENCE ,
Condițiile agro-meteorologice de la INCDA-Fundulea:
Temperatura maximă a aerului = 19,1°C
Temperatura minimă a aerului = 7,4°C
Precipitații =lipsă (Valori cumulate de la începutul lunii = lipsă)
Gradul de decălire al cerealelor de toamnă este foarte avansat, iar activitatea dăunătorilor are tendința de creștere.
În următoarele două săptămâni precipitațiile vor fi slabe și se vor însuma mai puțin de 10 mm. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 și 17⁰C, iar minimele între 1 și 9⁰C.
Date furnizate de Academia de Științe Agricole și Silvice și Unitățile de Cercetare-Dezvoltare din domeniul Agricol