Cum stabilim momentul optim pentru plantarea răsadurilor, în funcție de temperatură
Graba poate strica treaba, iar de această dată proverbul are aplicabilitate în principal în ceea ce îi privește micii grădinari care, din dorința de a avea mai repede roșii, ardei și alte legume plantează deja în grădini răsadurile.
Micile plante vor trebui să suporte un stres termic generat de temperaturile solului, care nu a ajuns încă în parametrii optimi în această perioadă dar și a celor nocturne, care abia din luna mai ajung la cerințele unei culturi viabile, care se va dezvolta fără probleme.
Sub ce prag termic apar problemele
Iată câteva temperaturi nocturne specifice, care pot afecta anumite tipuri de răsaduri:
- Roșii: Sub 10°C
- Ardei: Sub 8°C
- Vinete: Sub 7°C
- Dovlecei: Sub 5°C
- Pepeni: Sub 4°C
- Castraveți: Sub 3°C
Chiar dacă răsadurile nu vor îngheța, își vor opri creșterea sub pragul menționat, pentru mai multe zile, perioadă care este necesară pentru refacerea plantei.
Protejarea răsadurilor de dăunători. Modalități de acțiune, sfaturi utile
Cu toate că temperaturilor minime au crescut în România în ultimii ani, pericolul unor nopți geroase persistă cel puțin până spre sfârșitul lunii aprilie.
Conform evaluării ANM pentru luna aprilie, în această lună, de exemplu, în anul 2021 s-au înregistrat valori ale temperaturilor medii lunare de 7,3°C.
În imagine putem observa că există zone ce au o medie optimă plantării răsadurilor pentru luna aprilie, cu temperaturi peste 10 grade Celsius, dar și multe altele în care acest lucru este nerecomandat:
Acest aspect, dar și verificarea temperaturilor pentru următoarea perioadă poate fi un bun punct de plecare în ceea ce privește alegerea momentului optim de plantare a răsadurilor.
SFATURI UTILE
Plantați un număr limitat de răsaduri în aprilie și completați la începutul lunii mai zona de cultură. În acest fel diminuați pierderile în cazul în care răsadurile se usucă din cauza temperaturilor scăzute.
În majoritatea zonelor din țara noastră culturile de tomate din spațiile protejate (solarii neîncălzite) se înființează în a doua parte a lunii aprilie, iar în aer liber în prima parte a lunii mai.
Cum procedăm dacă prognoza indică temperaturi scăzute
Până la mijlocul lunii mai, este important să monitorizați temperaturile nocturne și să luați măsuri de precauție pentru a vă proteja răsadurile de frig.
Dacă se anunță situații de acest fel, puteți să luați în calcul:
Acoperirea răsadurilor cu o pânză sau un material izolant: Acest lucru va ajuta la menținerea temperaturii solului și a aerului din jurul plantelor mai cald.
Utilizarea unei surse de căldură suplimentare: Puteți utiliza o lampă de căldură sau un încălzitor pentru a menține temperatura în parametrii optimi.