Averse torențiale în săptămâna 11-17 martie 2024. Prognoza vremii în România
Vremea se încălzește substanțial în zilele de duminică (10 martie), luni (11 martie) și marți (12 martie). Valorile termice maxime ating și depășesc +15…+18 °C în Crișana, Banat, Oltenia și Muntenia.
Fenomene meteorologice (convective) specifice sezonului cald în luna martie. Pe fondul încălzirii vremii vor fi ploi sub formă de aversă în primele zile ale săptămânii viitoare (luni și marți).
Luni: un sistem noros precipitabil cu deplasare rapidă va traversa toate regiunile și va aduce ploi în Oltenia, Muntenia, Crișana, Banat, Maramureș, Transilvania și apoi în jumătatea de est a țării. Pe crestele montane aferente Carpaților Meridionali va ninge moderat și se va depune strat de zăpadă. Ninsorile moderate vor începe din prima parte a nopții de 11/12 martie. Pe crestele Carpaților de Curbură și Orientali vor fi lapovițe și ninsori.
Marți vor fi averse torențiale însoțite de descărcări electrice la nivel local în vestul, centrul și sud-estul României. Un sistem frontal mai bine organizat va aduce ploi slabe și moderate sub formă de aversă pe arii extinse în Transilvania, Moldova, Dobrogea, estul Munteniei. Pe crestele Carpaților Meridionali și Orientali va continua să ningă și se va depune strat nou de zăpadă.
Vremea se va menține mai caldă decât ar fi normal în regiunile sudice, sud-estice, vestice, sud-vestice și după data de 12 martie 2024. În Moldova, Transilvania, Maramureș va fi o vreme normală pentru luna martie. Trebuie să știți că valorile termice diurne și nocturne vor oscila de la o zi la alta, martie fiind o lună de tranziție de la iarnă la primăvară, deci e o normalitate.
Sursa: Alerte Meteo și Prognoze – Vremea în România
Util pentru grădinari: luna martie mai rece decât februarie
Un anticiclon scandinav foarte bine dezvoltat la început de martie ar trebui să aibă capacitatea de a genera episoade relevante de iarnă mai ales în nord-estul României.
În aceste zile, un astfel de anticiclon aduce în regiunile extramontane doar o răcire evidentă a vremii ce readuce minime termice negative după două săptămâni în care acestea au lipsit în mod remarcabil pentru această perioadă din an.
Mai mult, acest episod de răcire se încheie la începutul săptămânii viitoare.
Totuși, până spre a treia decadă a lunii martie vremea nu se va încălzi în măsura în care poate unii deja așteptă.
Termic, primăvara înaintează cu frâna de mână trasă, ceea ce face ca de fapt să rămânem pe un platou termic stabil instalat de la începutul lui februarie.
În acest context sunt șanse, deși foarte reduse, totuși mai mari ca niciodată, să avem o lună martie mai rece decât februarie (Conf. dr. Lucian Sfîcă).